Cele 5 Niveluri ale înrămării

Serviciile pe care le oferă un rămar profesionist nu se limitează doar la încadrarea corectă a lucrării tale de artă. Pregătirea de bază a unui rămar profesionist stă de fapt în tratarea și conservarea lucrării de artă. Un rămar profesionist nu numai că vă poate ghida prin întreg procesul tehnic de proiectare a ramei potrivite, el vă poate explica și motiva procesul de selectare a materialelor alese care, bineînțeles, diferă de la caz la caz. Când alegem un passepartout de carton și când alegem unul de lemn? Când alegem un geam de sticlă și când alegem unul de plexiglas? Parcurgerea acestor aspecte alături de client este obligatorie pentru un rămar profesionist. Discutarea acestor puncte nu înseamnă „împingerea” unei vânzări la prețuri mai mari, ci găsirea materialelor cele mai potrivite pentru ca lucrarea de artă să fie înrămată corespunzător și la un preț care să avantajeze clientul.

Valorile fundamentale care ne ghidează la Rămăria sunt în acord cu standardele stabilite de Fine Art Trade Guild, cea mai reprezentivă organizație din domeniul artelor plastice și a industriei de conservare-restaurare. Rolul principal îndeplinit de Fine Art Trade Guild este de a stabili standardele generale privind încadrarea corespunzătoare a lucrărilor de artă și a print-urilor. Astfel, organizația a conceput Cinci Niveluri calitative ale procesului de înrămare: Nivelul Minim, Nivelul de Buget, Nivelul Onorific, Nivelul de Conservare și Nivelul Muzeal.

Standardele noastre de înrămare se încadrează în „tiparul” nivelului Onorific și a celui de Conservare, exceptând cazurile în care o anumită comandă nu poate fi manipulată cu ajutorul materialelor sau tehnicilor de care dispunem, sau în care o lucrare de artă are o vechime sau valoare care justifică un nivel de protecție mai ridicat – Nivel Muzeal. În aceste situații vom parcurge și dezbate toate opțiunile posibile și vom solicita aprobarea clientului, înainte de a continua procesul de înrămare.

Acestea fiind zise, haideți să definim obiectivele celor Cinci Niveluri ale Înrămare!

Nivelul Minim

Ramele din această categorie au atribuții de bază și sunt fabricate la un cost minim. Prețul scăzut al materialelor primează în detrimentul aspectului și calității vizuale. În  această categorie se încadrează în primul rând ramele produse industrial, în mărimi standard.

Nivelul de Buget

Aceste rame au un aspect plăcut, iar prețul este potrivit pentru toate buzunarele. Este important de știut faptul că lucrarea de artă nu va beneficia de o protecție reală  împotriva factorilor de mediu. Materialul cel mai des folosit la fabricarea ramelor este fie plasticul, fie PFL, pentru a recrea aspectul lemnului. Este o metodă de înrămare rezonabilă, folosită adesea pentru încadrarea print-urilor sau a fotografiilor comune, de scară largă, care por fi reproduse ușor și la preț redus.

Nivelul Onorific

Înrămarea Onorifică pune în valoare lucrarea de artă și oferă o protecție moderată împotriva factorilor care pot duce la degradarea lucrării în timp, pentru aproximativ cinci ani. Materialele folosite la realizarea ramelor sunt de o calitate superioară, din lemn masiv sau din plăci cu un finisaj mult mai atrăgător și elegant decât cel al materialelor folosite la nivelurile anterioare. Metoda de înrămare este, în acest caz, una reversibilă. Astfel, lucrarea va putea fi îndepărtată cu ușurință, fără a fi deteriorată.

Nivelul de Conservare

Obiectivele principale ale Nivelului de Conservare sunt de a valorifica lucrarea de artă și de a oferi un nivel ridicat de protecție împotriva daunelor fizice, a poluării atmosferice și a acizilor generați de materialele folosite în procesul de înrămare. Protecția împotriva luminii UV este luată în considerare în acest caz. Materialele au un grad înalt de conservare, iar metodele de înrămare sunt complet reversibile. Asta înseamnă că lucrarea va fi intactă în momentul îndepărtării ramei. Acest nivel este recomandat pentru înrămarea operelor de artă originale și a gravurilor de ediție limitată. Înrămarea la acest nivel protejează lucrarea de artă aproximativ douăzeci de ani. Recomandarea noastră este ca rama să fie verificată și ajustată o dată la cinci ani.

Nivelul Muzeal

Nivelul Muzeal este cel mai înalt nivel de înrămare. Încadrarea operei de artă este menită să o valorifice superlativ, oferind în același timp un nivel maxim de protecție împotriva daunelor fizice, a poluării aerului și a acizilor generați de materiale folosite pentru înrămare timp de treizeci și cinci de ani, în condiții normale.

Ce este cel mai important de reținut este că rama nu are doar rol estetic. Sfatul nostru este să vă încadrați lucrarea într-o ramă care nu doar să o pună în valoare, dar să îi ofere în același timp și un nivel moderat de protecție.