Povestiri în ramă | Ami Barak

Critic de artă stabilit în Franța și lector la Universitatea Paris 1 Sorbona, AMI BARAK este unul dintre cei doi curatori independenți care au conceput cea de-a doua ediție a bienalei de artă contemporană Art Encounters. În toamna anului trecut, datorită viziunii ample și a vastei experiențe curatoriale internaționale a lui Ami Barak, dar și a colaborării strânse dezvoltate de Diana Marincu cu scena artistică locală, Timișoara a  devenit preț de cinci săptămâni capitala euroregională a artei contemporane.

De aceea, ne-am bucurat enorm când a acceptat să ne acorde un interviu. Fără translator, bineînțeles, pentru că vorbește fluent românește! 

 

 

Art Encounters: ce a însemnat pentru dumneavoastră organizarea unei bienale de artă contemporană în Timișoara?

Ami: Art Encounters a reprezentat un moment important pentru mine, din multe puncte de vedere. Principalul motiv a fost că am curatoriat o bienală de artă în România. Asta mi s-a părut un soi de sincronie în viața mea profesională. Spun asta pentru că am mai organizat o expoziție de artă contemporană internațională în Timișoara, în 1998, la Muzeul de Artă. Artiștii participanți nu erau cunoscuți la vremea respectivă, dar, în timp, și-au consolidat o carieră importantă. Nici publicul participant nu a fost unul numeros, iar evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns. Ce este cu adevărat important este că expoziția de atunci a lăsat „urme”. Am fost impresionat când am întâlnit mai mulți timișoreni care luaseră parte la expoziția respectivă și chiar își aduceau foarte bine aminte de ea. Îmi spuneau că expoziția a reprezentat un moment important în cultura lor artistică, fapt care mi-a făcut plăcere, bineînțeles!

Un al doilea element important a fost întâlnirea cu Ovidiu Șandor și cu Diana Marincu. Pot spune că am întâmpinat un soi aparte de înțelegere și o vibrație la unison care a funcționat de la bun început. Astfel, lucrurile s-au derulat mult mai eficace. Când rezonezi cu oamenii din jurul tău, toate posibilele greutăți ce pot fi întâmpinate pe parcurs se ameliorează.

 

Diana Marincu și Ami Barak, curatorii celei de-a doua ediții a Bienalei de artă contemporană Art Encounters. Credit Foto: Fundația Art Encounters

 

Și un al treilea motiv – despre care pot spune ca a fost o surpriză foarte plăcută – este că am făcut parte din organizarea unui eveniment profesionist, din toate punctele de vedere. Am constatat că vom ajunge la un rezultat de calitate agreată la nivel internațional și că vom putea crea un teren propice pentru viitoarele evenimente de artă contemporană – atât locale, cât și naționale. Mi-a făcut mare plăcere să fiu „amestecat” în această experiență. A fost un moment intens, important – nu numai pentru mine, ci pentru toți participanții, inclusiv pentru publicul timișorean. Am avut șansa de a lucra cu mulți oameni de caracter, iar acest lucru a contribuit cu siguranță la succesul bienalei!

 

Ce este un curator?

Curatoria este o meserie recentă. Curatorul există în accepția curentă de foarte puțin timp, s-ar putea spune chiar că meseria de curator a luat naștere deodată cu modernismul. Curatorul joacă rolul intermediarului. El este cel care se ocupă de artiști și de operele de artă. Cuvântul „curatorie” vine de la latinescul „curare”, care înseamnă „a se îngriji”. El se îngrijește de două aspecte cruciale: de corelarea lucrărilor cu spațiul expozițional, dar și de relația cu publicul. Un mare atu al curatorului este că, în afară de „a se îngriji” într-un sens filozofic, el este cel care dă o coerență ideilor centrale ale unei expoziții. El este cel care creează acel punct de plecare conceptual, cel care va da naștere unor idei. Idei nicidecum abstracte, ele fiind inspirate direct din operele de artă alese. După aceea, intră în practică „meșteșugul” curatorial. Trebuie aleși artiștii și lucrările care corespund ideii centrale. Dacă am putea numi „ingrediente” aceste două aspecte, ar urma „prepararea” unui eveniment. Punctul de plecare al curatorului nu este rigid, iar munca sa nu va putea fi niciodată încadrată în niște parametri formali și concreți.

Trebuie reținut, însă, că un eveniment expozițional este pentru curator un proiect și trebuie tratat ca atare. La fel ca și în cazul Bienalei Art Encounters: Diana Marincu și cu mine am venit de la început cu un concept, punctul de plecare fiind o carte, mai exact “Viața – mod de întrebuințare” de Georges Perec. Am ales o temă amplă și accesibilă, a cărei provocare era tocmai universalitatea sa: ce ne oferă viața? Pentru că tema a fost dintotdeauna preferată de artiști, am conchis că va rezona cu publicul larg.

 

Care sunt demersurile ce trebuie urmate pentru realizarea unei expoziții de artă contemporană?

În primul rând, trebuie să determini mijloacele de care dispui. Poți avea cele mai interesante idei, dar dacă nu dispui de resursele necesare pentru materializarea lor, totul va rămâne pe hârtie. Cu toții avem vise, ambiții și dorințe de afirmare. Este important să poți privi situația într-un mod pragmatic și să realizezi în ce măsură îți poți pune conceptul în practică. Pentru a putea realiza un astfel de eveniment trebuie să dispui de resurse materiale, financiare și contextuale. Spre exemplu, nu are nici un sens să prezinți o serie de lucrări gigantice, dacă spațiul expozițional de care dispui este foarte mic. La final, este vorba de fapt ajustare permanentă între posibil și ideal.

 

Exhibition view în clădirea Halelor Timco, unul dintre spațiile principale al Bienalei de artă contemporană Art Encounters. Credit Foto: Fundația Art Encounters

 

Cum stă Timișoara la capitolul artă și artiști? În ce direcție se îndreaptă?

Timișoara are o tradiție artistică, fără doar și poate. Bineînțeles, cu un capitol istoric de mare importanță – aici mă refer la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, cu grupul 111, iar mai apoi, grupul SIGMA. Deși, din păcate, mulți dintre protagoniștii acestor grupări nu se mai află printre noi,  este remarcabil faptul că ceilalți membri încă activează, participă la evenimente expoziționale de mare amploare și că au format un soi de ligă profesionistă locală importantă, cunoscută și apreciată. Există și o generație intermediară, unde am remarcat artiști deosebiți, precum Sorin Vreme și Lili Mercioiu – artiști de un talent remarcabil, cu mult potențial și idei interesante, care nu și-au putut consolida o carieră internațională, întrucât contextul vremurilor respective nu era unul favorabil pentru astfel de demersuri. Nu era o perioadă eficace nici pentru susținerea proiectelor artistice, nici din punctul de vedere al mijloacelor de difuzare și informare.

Pot afirma că acestea ar fi punctele slabe ale scenei artistice timișorene și în ziua de azi. În ce măsură poate atinge un artist un alt nivel în cariera sa dacă nu dispune de o rețea de contacte valoroase sau de posibilitatea formării unor legături cu un grup de ambasadori sau cu alte entități care să îi poată susține mai departe în derularea activităților lor? Artiștii au nevoie și de susținere din exterior, iar reușita în acest domeniu nu ține numai de activitatea lor personală.

În ceea ce privește artiștii tineri, pot spune că am remarcat câteva personalități interesante, pe care, de altfel, le-am invitat să ia parte la bienală. Sunt sigur că Pusha Petrov, spre exemplu, va avea o carieră de succes, pentru că dispune de toate calitățile necesare și de o personalitate puternică și interesantă. Pot paria că va avea o carieră artistică de succes, atât pe plan național, cât și pe plan internațional.

 

Întâlnim mulți artiști, însă puțini reușesc să iasă din anonimat. Cărui fapt credeți că i se datorează acest lucru?

Pe scena artei contemporane este ca în fotbal. Poate părea amuzant, dar succesul este „de sezon”, ca să zic așa. Un artist poate fi talentat, dar dacă nu este selecționat și invitat să ia parte la o serie de evenimente expoziționale, nu va avea nici o șansă. Un artist trebuie să fie remarcat. Dacă este remarcat înseamnă că lucrările sale au o calitate și o semnificație suficient de puternică și că rezonează cu cei care activează în domeniu, cu publicul sau cu ambele. Dacă munca artistului este de calitate, va obține la un moment dat o formă de susținere. După părerea mea, dacă artistul este bun, dar nu excepțional, cel mai probabil succesul de care se va bucura va fi unul trecător. Un artist excepțional este cel care reușește să se diferențieze de grup, să iasă în evidență, iar ideile sale trebuie să aibă substanță și să fie coerente.

Din punct de vedere sociologic, peisajul artistic s-a schimbat radical, iar numărul artiștilor și al colecționarilor este mai mare ca niciodată. Lucrurile stau la fel și în cazul spațiilor expoziționale. Mai demult, dispuneam de un muzeu și de câteva galerii de artă. Acum, numărul galeriilor a crescut exponențial, iar lor li s-au alăturat un număr mare de spații independente, dar și de spații expoziționale în cadrul facultăților de arte plastice.

 

Imagine de la vernisarea expoziției artistului John Dodelande, curatoriată de Ami Barak în Tbilisi. Fotografie obținută prin amabilitatea curatorului.

 

Cum este văzută arta contemporană românească în țară și cum e văzută în străinătate? Există diferențe de percepție?

Da, bineînțeles că există. România are cu siguranță locul său în istoria artei occidentale. Aș putea spune că are o poziție plină de demnitate și o istorie artistică foarte interesantă. Trebuie doar să privim contribuția artiștilor de origine română – precum Constantin Brâncuși și Victor Brauner – la istoria modernității. Acesta este un fapt absolut impresionant, dacă ne raportăm la istoria generală a României și poziționarea sa geografică în spațiul european, precum și la numărul locuitorilor de pe teritoriul țării. Putem afirma că prezența artiștilor români la panteonul artei moderne este, fără doar și poate, de o importanță deosebită. 

Ce trebuie reținut este că cei care sunt bine văzuți în străinătate de pe scena contemporană românească, sunt cei care au reușit să pătrundă și sunt o prezență pe scena internațională. Amintesc aici de Adrian Ghenie, de Ciprian Mureșean, de Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Victor Mann, Dan Perjovski, Mircea Cantor. Bineînțeles, în țară sunt mulți artişti activi care îți doresc să activeze peste graniță și să devină vizibili. Cred că acest hiatus specific în lumea artei nu este nicidecum o poveste românească, ci o poveste veche de când lumea.

Dar faptul că sunt câțiva artiști români de succes pe scena internațională face ca părerea generală despre arta contemporană românească să se schimbe în bine. Audiența a crescut și , chiar dacă opinia globală este mai mult interesată de cifre, de partea financiară și materială artistică, pot spune că există și efecte pozitive colaterale.

 

Credit Foto: Fundația Art Encounters

 

Putem spune că arta românească a impactat istoria artei europene de la începuturile curentului modernist până acum?

Bineînțeles! Începând cu inițiatorii mișcării dadaiste, Tristan Tzara și Marcel Iancu. Dada este o mișcare extrem de importantă, o mișcare majoră, crucială în istoria modernității. Am putea spune într-un fel că influența ei a fost cea mai importantă în viziunea modernității, pentru că a include doi factori esențiali – cel evenimențial și cel al atitudinii.

În modernitate aceste elemente au fost introduse de mișcarea Dada. După Cel de-al Doilea Război Mondial, în avangarda europeană au fost câteva figuri importante, printre care Andrei Cădere. Andrei Cădere este, după Brâncuși, cel mai important artist de origine română în arta contemporană, dar faptul că artistul este de origine română este un detaliu omis în lumea artei. Un avantaj pentru Andrei Cădere a fost faptul că a trăit în străinătate, pentru că era greu în perioada postbelică să poți aduce un aport semnificativ în spațiul occidental trăind în România. Artiștii care au trăit în țară au avut o contribuție mai underground, ca să spun așa, o contribuție pe care am început să o cunoaștem cu adevărat abia după schimbarea regimului comunist. Abia acum ies la iveală figuri puternice și personalități interesante care au activat discret pe scena artei din perioada comunistă.

 

Fotografie obținută prin amabilitatea curatorului.

 

Mereu am fost de părere că rama care îmbracă o lucrare de artă contemporană trebuie să rezoneze atât cu artistul înrămat, cât și cu era de care acesta aparține. După ce criterii ar trebui să ne ghidăm când alegem să înrămăm o lucrare de artă contemporană?

Rama unei lucrări a rezonat dintotdeauna cu spiritul epocii sale. Pentru o lucrare de artă din zilele noastre, nu poate exista un decalaj între spiritul contemporan și rama ce o încadrează. Eu sunt de părere că rama face parte din lucrare și că are, de fapt, o atribuție cvasi-autonomă.

Modul de expunere al artei contemporane s-a schimbat în mod radical începând cu soclurile alese de Constantin Brâncuși. Soclul îndeplinește în sculptură același rol pe care o rama îl îndeplinește în pictură sau desen. Pentru Brâncuși, soclul a fost o creație autonomă. Artistul a intervenit în realizarea fiecărui element constitutiv al operei de artă și chiar și asupra celor al căror rol nu era decât de susținere. Aș putea spune că în același spirit s-a evoluat și în cazul aspectului ramelor. Cred că artistul ar trebui ori să acorde o importanță deosebită ramei și felului în care îi este încadrată lucrarea, ori să renunțe la ea cu totul și să o expună fără ramă, cum se întâmplă destul de des în ultimul timp. Pentru o lucrare de artă contemporană, rama nu ar trebui să fie altfel decât contemporană.

 

Credit Foto: Fundația Art Encounters

 

Dacă am trece de dimensiunea și de implicațiile sale estetice, dacă ar fi independentă de context, am mai putea vorbi despre o funcție socială a artei contemporane?

Cu siguranță. Asta ar fi una dintre întrebările majore ale epocii noastre: ce rol are artistul în câmpul artei. Are artistul și altă contribuție în afară de cea pe care o are pe plan estetic? Artistul își asumă un rol social. El are o privire critică asupra cotidianului și pune sub semnul întrebării realitatea, din toate punctele de vedere. O tratează cu o privire critică. De aceea sunt de părere că artistul este de fapt un observator privilegiat, iar locul său a fost mereu în „loja principală”. El se ocupă cu felul în care înțelegem noi realitatea. În momentul în care artistul face parte dintr-o societate care nu mai este o societate e clasă, care promovează o democrație liberală și care nu mai ține cont de o ierarhie prestabilită, atunci putem spune că artistul are într-adevăr un rol social.

Un lucru care nu e evident în mintea multor artiști, este că artistul nu va schimba lumea. El nu este un om politic. Poate avea, fără doar și poate, o atitudine politică, dar nu este cel care va schimba nici lumea și nici cursul lucrurilor. Poate trage un semnal de alarmă și poate influenţa modul în care ne raportăm la realitate. Aceasta ar fi rolul artistului în societate, dacă am îndepărta aspectele estetice, formale și conceptuale.

 

Credit Foto: Fundația Art Encounters

 

În încheiere, ați putea să ne dezvăluiți câteva dintre proiectele dumneavoastră din următoarea perioadă?

Momentan sunt implicat într-o mică bienala de artă contemporană de la Daegu, din Coreea de Sud.  Vernisajul va avea loc în 7 septembrie și voi pleca în câteva zile pentru a mă ocupa de instalarea expoziției. După Bienala de la Daegu, urmează un alt eveniment cu o implicate română importantă. Mai exact, voi organiza o expoziție de artă modernă și contemporană românească la Paris un soi de transversală a modernității. Ideea expoziției este de a răspunde la o ecuație cu mai multe necunoscute și anume: „de ce au fost atât de mulți artiști români implicați în modernism?”, respectiv „de ce artiști proveniți dintr-o țară periferică la nivel european și mondial au contribuit într-o măsură atât de semnificativă la curentul modernist?”.  Expoziția se va intitula „Ex-East” pronunțat existe. Expoziția va avea loc la spațiul Niemeyer, care este sediul fostului partid comunist francez (PCF). Artiștii pe care i-am selectat datează de la Brâncuși până în zilele noastre. Expoziția este, de altfel, organizată la inițiativa și sub egida Bienalei Art Encounters, în cadrul Sezonului Intercultural Franco-Român.

Coș